Mie îmi vine să îmi duc mâna dreaptă la inimă doar când ascult Lana del Rey. Sâmbătă am auzit pentru prima oară imnul Americii în America. Părea ieşit din context. Eram la un concurs de înot pentru copii. Toţi oamenii din tribune s-au ridicat şi şi-au dus mâna dreaptă la piepturile lor largi şi sănătoase. Noi le-am ţinut pe lângă corp. Nu era încă momentul. În dreapta noastră trona un steag de bumbac prin care răzbeau razele soarelui de Virginia, de ianuarie. În faţa noastră flutura un alt steag, de data asta pe ecranul pe care urmau să fie afişate rezultatele. Imnul american. Mâna dreaptă la piept. Nimeni nu se foia, nimeni nu râdea. Nici măcar copiii. Numai eu îi priveam pe toţi. În bazinul de jos, un copil rămas să se antreneze în apă îşi dusese şi el mâna la piept şi se ţinea la suprafaţă doar mişcându-şi picioarele. Aproape că am izbucnit în plâns. Noroc că tocmai atunci muzica s-a oprit. Oameni s-au aşezat. Flurierul de început. Înotătorii şi-au ocupat poziţiile şi au plonjat în apă.
picture taken by Matilda Marin in June 2013
Lana del Rey – National Anthem
