You did leave a bad taste in my mouth

RalucaBushwick-7571_zpsc1cf4e5a

RalucaBushwick-7592_zpsaa55e83e

RalucaBushwick-7584_zpsa9b72fb4

RalucaBushwick-7595_zps9046196e

Între două lumi mereu, niciuna a voastră. Cu o mână întinsă aproape sfidător, nu uit aproape niciodată să zbor. Cu cealaltă mână ţin strâns o valiză neagră, gata să o trag după mine, acum e zgâriată de pisici, reparată de Vivian, iarăşi zgâriată de pisici, folosită la cărat de saci cu adeziv, spălată de Vivian, pusă la uscat în balcon şi iarăşi zgâriată de pisici. NY mi-a spus : “Mare lucru că ai ajuns şi tu”, pentru că mă înţelegea. Bucureşti mi-a zis : “Mare lucru că te-ai întors şi tu” şi nu mă înţelegea. Şi NY şi Bucureşti m-au gonit şi de primit înapoi nu o să fiu niciodată primită. Trăiesc în spaţii intermediare aşa cum am trăit toată viaţa mea, cel între Reşiţa şi Bucureşti, niciodată doar Reşiţa, niciodată doar Bucureşti, cel între Bucureşti şi Reşiţa, cel între Bucureşti şi New York, cel între New York, niciodată numai NY. Când am aterizat în NY am plâns şi un american blond la vreo 50 de ani îmi striga numele pe aeroportul JFK. R-a-l-u-c-a. Când am decolat din NY doar am închis ochii şi am adormit. Nu puteam să îl mai văd, dar nici nu mă durea. 1 mg de Clonazepam pe zi.

Când am aterizat în Bucureşti, înapoi, era 6 iunie şi începea sezonul doi din Orange is the New Black. Un domn m-a întrebat de unde vin. Am răspuns scurt : “New York.”

“Aţi adus ceva? Ţigări?”

“Doar două pachete, le am în buzunar.”

“Două pachete sau două cartuşe?”

“Două pachete”, am repetat.

“Parfumuri?”

“Nu. Doar haine.” şi mi-am privit cele trei valize pline : una mare lila, una mijlocie în dungi galbene şi una mică, neagră.

“Bine, mergeţi”, a mormăit aproape nemulţumit.

În Otopeni mă aşteptau toate. Mi-au înfăşurat un feather boa albastru în jurul gâtului şi m-au îmbrăţişat. S-au îmbrăţişat şi între ele şi şi-au jurat prietenie sau iubire veşnică. Mama era scundă şi obosită. Eu eram slabă şi obosită. Treizeci şi şapte de kilograme acum. “Prea tare ai slăbit.”

Din Otopeni am ajuns într-un apartament de la Unirii şi am dormit paisprezece ore. Am ratat Gay Pride şi petrecerea din Control.

o.5 mg de Clonazepam astăzi. Bucureşti.

Nu am fost niciodată în Chicago, dar aseară mă uitam la OITNB şi Piper ateriza în Chicago.

I-am zis lui Vivian : “Mi-e dor de America.”

“Eşti OK?”, m-a întrebat.

“Mi-e dor de America”, am repetat. Apoi am plâns la finalul sezonului unu.

E adevărat poate că ne lipsesc lucrurile care nu ne-au aparţinut niciodată. Se sapă gropi de nedescoperit în noi, peste care se aşează timid şi ridicol celofane transparente care se murdăresc repede şi nu se rup aproape niciodată. Reciteam azi Camus şi îmi dădeam seama că aş vrea să îl strâng tare la piept sau să iau fiecare pagină din “Omul revoltat”, să o mototolesc, să o mestesc şi să o înghit pe stomacul gol. Mi-e dor de Camus locuind în mine sau măcar dormind cu mine în pat. Am aşezat cartea înapoi pe raftul de lemn de lângă pat. În stânga mea dorm împreună un băiat cu gluga trasă pe cap şi un motan alb.

pictures taken by John A. Stevens

https://500px.com/johnstevens

New York, May 2014

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s