Fiecare colț al orașului, fiecare colț al camerei taie și mai adânc, rupe, sfâșie, sfârâie, mă topește și tot ce știu să fac e să mă plimb pe străzi cu umbrela roz de douăzecidedolari până se face seara și mă întorc în cămin și mă păcălesc în fiecare seară cu o țigară mentol și o carte pe care am cumpărat-o în drum spre bibliotecă. Astăzi așteptam autobuzul să mă ducă în West Village, începuse să plouă, în parcul de cealaltă parte a străzii niște copii încă se jucau, în restaurantul de lângă stație alți copii dansau în ploaie și eu aproape că zâmbeam. Am inspirat totul dintr-o înghițitură, New York se trage adânc în piept, să știți. Și nu i se dă niciodată drumul, dar niciodată. Nu i se dă drumul nici când îți udă converșii bej primiți de la Irina, nici când îți murdărește blugii în care încapi din nou, nici dacă în fiecare bar aerul condiționat îți îngheață tot trupul. Se inspiră o dată, adânc, o dată pentru totdeauna, și așa se merge pe stradă și așa se trăiește de acum încolo, cu New York-ul adânc în piept și o melodie ca Chelsea Hotel pe repeat.
NY, late May 2014
pictures taken by John A. Stevens in NY, June 2014
