A street that called our names

pictures taken by Irina Gache

Am cumpărat un săpun albastru astă-iarnă, să fie doar al nostru. Săpunul albastru e pe terminate și stă uscat și gol lângă unul alb pe care eu nu îl folosesc niciodată. Ne spălăm pe mâini. Mâine e încă o zi în care o să iau tramvaiul 21 și o să sper că nimeni nu va observa că nu am bilet. Două stații ne despart, o ușă ne despărțea data trecută. M-a chemat înăuntru, dupa 2-3 minute de așteptare în care eu tușeam sau mă prefăceam că tușesc așteptând ca el să facă primul pas. Puteam face ședința împreună sau separați de o ușă. Așa a zis. A zis a zis că am voie, ea zicea că nu am voie. Voi știți cum e să stai întins pe o canapea și să te uiți la ceas și să te gândești că mai sunt cincisprezece minute și să nu știi dacă să vrei mai mult sau mai puțin? Scriu despre cine vreau și când vreau. Miercuri nu m-am dus direct acasă. Am căutat casa de pe strada Corbeni și am găsit-o, printre excavatoare și găuri în pământ. Nu m-am putut apropia, dar am plâns în fața unei case în care nu am intrat niciodată, dar care mi s-a strecurat printre oase în ultimele 9 luni în toate poveștile lui V. despre…Am plâns și aș fi vrut să mă pot apropia de casă, să fiu casa aia, să îi fiu, să le fiu casă, acoperișul, acoperiș. Aș vrea să îți fiu casă, V. și numele meu să fie strada Corbeni, nr.25.

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s